Meniu Închide
bullying

Bullying

 Mai puteți duce un articol despre ce trăiesc copiii noștri zi de zi în școli? Despre bullying?

Magda, te rog să te vezi cu fiica mea, adolescentă, 16 ani. Nu are chef de nimic, nu este interesată de nimic, ne certăm mereu. I-am făcut analize și e totul ok fizic.„.

Am scos adolescenta la o cafea (refuza ceva „cadrat” că fiind ședință pentru ea, mi-a spus mama, așa că am abordat-o altfel), pentru o discuție ca între fete. A mers strategia și după mai puțin de 30 minute și un capucino de încredere, îmi spunea cu lacrimi în ochi, tremurând și transpirată, cu gesturi tremurânde și nervoase, tot coșmarul pe care îl trăiește de 9 ani de zile!!! Coșmar pe care nu l-a spus nimănui până acum.

Hai să vă redau frânturi… hai să vedem ce-i cu copiii noștri, vreți???

„Clasa 0 și clasa 1 le-am făcut la o școală privată. Pentru că aveam frică de apă și nu știam să înot, copiii mă batjocoreau și hărțuiau. Într-o zi, m-au aruncat în piscină și un băiat de clasa a 4-a m-a ținut forțat cu capul sub apă… am simțit și am știut atunci că am să mor… cu greu am reușit, cu disperare, să mă smulg și să scot capul afară. Nu am spus nimănui nimic. Am trăit de atunci cu teroarea că dacă îi pârăsc mă vor omorî.

Apoi m-am mutat în alt oraș. Acolo a fost ceva mai binișor, nu am fost așa de hărțuită. Până când am plecat cu ai mei din țară. Aveam 11 ani.

Am trăit 4 ani într-o altă țară. Acolo am trăit un infern crunt 4 ani de zile. Nu am spus nimănui din aceeași teroare de a nu se răzbuna pe mine.

În cei 4 ani, de la 11 la 15 ani, am fost bătută zilnic de colegi… îmi spuneau că sunt cioară și hoață, că asta știau ei despre români. Că sunt o ciudată. Îmi puneau coșul de gunoi în bancă. Îmi smulgeau desenele (fata e pasionată de desen) și desenau penisuri pe ele, pe desene la care muncisem zile întregi. Mi le scoteau în curtea școlii și mi le călcau în picioare. Când ajungeam la școală, îmi găseam banca în spate și scris pe ea: „Nu te vrem. Ești o ciudata. Pleacă în țara ta”. Mă trăgeau de păr și o fată m-a pleznit cu putere peste față. Plângeam în pernă în fiecare noapte și luam bani pe furiș din pușculiță cș să mănânc compulsiv, îmi cumpăram încontinuu de mâncare. M-am îngrășat foarte mult și aveam crize de colecist.

După 4 ani de infern ne-am reîntors în țară, la începutul anului 2018. Am o clasa cu colegi destul de drăguți, însă profesorii ne distrug. Înainte de sărbători, o profesoară m-a umilit scoțându-mă în fața clasei și certandu-mă, umilindu-mă. Mi-a distrus identitatea și statutul social. Tot ce reușisem eu să dobândesc în noul colectiv. De aceea nu mai vreau la școală. Mi-e frică și mi-e scârbă de aceste abuzuri emoționale.”.

Pai cum să ai chef de viață și să te ții de școală la 16 ani cu așa poveri în suflet???

În timpul cursurilor mele din București și Constanța mi-au dat lacrimile când îi vedeam stând numai cu mâna pe sus ca să-mi atragă atenția, să-i pun să povestească ce au trăit și au pățit. Și terminau de spus și își mai aduceau aminte de ceva și săreau ca arși să-mi spună… continuu au făcut așa… a fost extrem de bulversant pentru mine… am filmat un băiețel dintre ei… editez filmul să-i blurez fața și iau acceptul mamei… este sfâșietor ce spune copilul ăla de 8 anișori, cu ce tristețe în voce și ce mimică posturală.

Dragilor, vorbiți cu copiii voștri zilnic. Dacă îi vedeți apatici, nervoși, speriați, depresivi, fară poftă de mâncare sau mâncând compulsiv, cu ticuri, fară chef de viață, plângând din orice… puneți-vă semne de întrebare și investigați. Vedeți ce se întâmplă la școală, la after etc.

Oameni buni, ce facem???

Ce ziceți, în săptămâna altfel nu ar merge mai bine o campanie anti-bullying în școli decât celebra excursie la Teatrul Țăndărică sau la circ???